Stingerea

Ce noapte zilnică
plină de neoane,
de ochii mei deschişi
când lumea doarme.

Mă simt
mai singur şi puternic,
conştient de toate,
un muritor infam
în noapte.

De mă scufund în ea
cu trupu-mi ca de fum
mă simt ca ceaţa
care piere-n
orizontul scrum.

Pe când mintea-mi
drept himeră
a rămas fără umbrele,
tot stingând
ca-ntr-o scrumieră.

Şi mă pun în pielea lor
să-i cunosc, îmi zic mereu,
dar pe mine ei nu vor
să mă afle cine-s eu.

Cine dracu sunt şi caut
într-un trup lipsit de ţel
când în mine
ăştia ţipă ca să iasă toţi
din el?

Nu mă credeţi tot ce spun.
Nu mă cred, nu spun nimic.
Nu-s întreg şi nici nebun,
e greşit şi drept ce zic.

Într-o noapte-aşa de zi
eu ascund acea idee
iar prin ochii mei muri
o calea lactee.

Universul fara zei

În ochii altora mă pierd
sub formă de uitare;
trebuia, în loc să-i cred,
să le cern pe mijloc sare

şi-apoi în lacrimile lor
tot chipul meu să fie,
mereu nemuritor
să mă dezvălui mie,

căci totu-i suferinţă,
dar eu, prin prisma ei,
cunosc a mea fiinţă-
universul fără zei.

Intimitate

Lăsaţi-mă să dorm
să-mi simt perna sub cap
simt ochii plini de somn.
lăsaţi-mă să scap

de tâmplele ce dor
să simt c-am fost creat
cu darul visător.
lăsaţi-mă în pat

când trupul este greu
de nici nu îl mai ştiu
aş vrea în somnul meu
să mă lăsaţi să scriu.

Si-apoi departari

Viaţa noastră e ca o ţigară, se arde,
Sufletul e ca fumul, se duce,
Iar casa noastră nu e într-un pachet de ţigări.

Avem un altfel de loc, departe,
Toţi aleargă, nimeni nu fuge.
Ne place să ardem, şi-apoi depărtări.

Pagini de jurnal III

Totul era impanzit in lumina pranzului, iar pe alocuri lipsa copacilor transforma cimitirul intr-un cuptor de marmura neagra. Aleile lungi pestrite atinse de atatia pasi de oameni sau animale pareau sa continue mitul labirintului. Din cand in cand zaream cate o babuta vazandu-si de ale ei, curatand mormantul raposatului sau al vreunei rude. Se uita speriata la mine, oarecum agitata si, cu pasi grabiti dar calculati, se ascunse de dupa vreo ridicatura de monument.Ajunsesem la un mausoleu a carei usa era mereu deschisa. Grandoarea sufocanta a arhitecturii, cei patru evanghelisti incarcerati in trupuri de arama ce strajuiau colturile si numeroasele decoruri florale in albul marmurei ma impingeau in adancul criptei, in intunericul de dincolo de usa. Apartinea bancherilor Gheorghief, dupa cum urma sa ma lamuresc din ghid. Era un inceput de iarna cand, mergand sub crengile scheletice ale teilor ne indreptam spre acelasi loc. Vroiam sa-i arat marea mea descoperire, s-o fac partasa locului in care linistea se incheaga cu aerul intr-o dragoste muta. Coboram trepte destul de inguste pentru talpile noastre. De fiecare data le-am considerat o greseala. La atentia acordata lor si riscului unei cazaturi, pierdeai din vedere plafonul instelat ce profita de fiecare varsare de lumina cenusie patrunzand prin golul intrarii. Odata ascunsi jos, feriti de picurii unei toamne ce a uitat sa treaca, am inceput un dans suav al dragostei noastre, neintelegand tacerea, dar ascultand duetul inimilor. Am scos din buzunar un ac mare de siguranta pe care i l-am prins de fular. Pe acest taram de simboluri gasisem un loc si pentru al meu: o legatura naiva intre doua suflari si un metal rece strapungandu-le lumile.
Itinerariul profetic ma ingheta. Vantul se inasprii, iar norii pareau zgariati de copaci. Am dat cale-ntoarsa in subteranul criptei, unde eram prea ocrotiti, prea vazuti si descoperiti. Intr-adevar, nu eram singuri acolo. Am dat uimiti cu privirea de forma unei pisici intr-unul din colturile intunecoase. Speriata la culme de apropierea mea a tasnit sageata spre scari sa iasa, tarand dupa ea negrul ascunzisului ei. A intampinat o problema insa: usa nu era suficient deschisa. In cele din urma a iesit. Simteam nostalgia plecarii ei in lumea de-afara in care apa, frunze si praf devin totuna. Dupa o vreme aveam sa resimt aceeasi stare, mult mai intensificata, fapt pentru care am considerat prevestitoare aceste momente.
M-am intrebat cum de a intrat pisica si am dat vina pe slabul meu spirit de observatie.

Cuvinte din nimic

Se sparge în mii de cioburi
Al vostru glob de soare,
Iar eu mă chinui să aştern
Trăiri în vers de ploaie.


Voi faceţi stelele să ardă,
Le-ating şi-apoi mă tai-
Sunt doar bucăţi de sticlă spartă.
Mi-aduc aminte când cântai,

Dar versurile le-am uitat.
Prea blândă vocea ta şi vie
E tot ce-acum mi-a mai rămas,
Mai bună decât orice poezie.


Sunt versuri în zadar şi scrise
Prea tardiv să le mai zic.
Voi din soare faceţi stele,
Eu cuvinte din nimic.

Despartire

Când îmi termin pachetul de ţigări
ne despărţim.
Le las pe ele,
te las pe tine.
O primăvară vine cu cer senin
şi o să-mi fie mult mai bine.


Fumul ăsta mă-nconjoara
ca iubirea noastră chiar.
O scrumieră ne omoară
şi ne stinge iar şi iar.


Cinci ţigări şi cinci iubiri
pân-la filtru le topim.
Când pachetul gol îl las
noi apoi ne despărţim.

Un ceas

S-a stins un ceas din viaţa mea
Dormind, visând că dorm
Că trupul meu e-atât de greu,
Iar golul visului enorm.


Cădeam dar, cine naiba mai ştia
Căzând să înţeleagă
Că trupul lui căzut şi mort
De golul visului se leagă?


Iar jos acolo, undeva,
Când somnul m-a răpus,
S-a stins un ceas din viaţa mea
Şi clipele s-au dus.

Scurgere

Aici se scurg de toate,
şi paguba,
şi restul.
Se-nvart mai multe roate
ce fac să meargă
mersul.

Aici se-aruncă ura
cu lacrimi
şi cu haz.
Se prind, se dau dadura,
se-neacă
în talaz.

Aici oricine cade
nu poate
să-şi revină,
se-amestecă cu toate
încet şi
fără vină.

Subteran

Cobor cu un lift în lumea de jos,
praf de-ntuneric,
pânze de noapte

şi din nimicul lor prefac
o lume de gânduri şi fapte.


Culoare-mbracate în cărămizi
închise de vreme,
poteci neumblate

şi rituri străvechi se scald
în ecoul de gânduri şi fapte.


Dau foc unor torţe şi locul e viu,
insecte ciudate
prin praf rătăcesc,

un murmur de glasuri răsună,
iar umbrele lor se trezesc.