Atins de trunchiul unui om
mă simt acum când cad
în negrele scăpări ce noi le vom
cutreiera cu drag.
Orbite prea adânci, ferestrele
deschid spre cerul larg
şi noaptea dă năvală cu tunete,
şi ploile se sparg.
Oh, de-ar fi glasul viorii
în vreme cum e asta,
un craniu şi toţi norii
îmi umplu iar fereastra.
Atins de crengile ciudate
îi simt copacului mâhnirea
şi negrele scăpări ce doar noi poate
le măsurăm cu firea.
draguta poezie...
RăspundețiȘtergere