Metamorfoza

Sădeşte-mă-n pământ şi lasă-mă să cresc
Afară trupul meu va tinde către stele
Să cuget din abis, cu haos să-nvelesc
Nesomnul care-mi umple gândurile mele.

Când ochii mi-i închid şi negru mă-nconjoară,
Când palmele îmi sunt bucăţi de jar aprins
N-am cum să-i înţeleg pe cei ce stau afară,
Sunt oare ei înfrânţii sau eu sunt cel învins?

Puteam să stau aşa pentru-eternitate
Precum nimicul ce nu se vrea a piere
Dar ce-i lumina caldă fără libertate
Şi rece strop de ploaie fără de cădere?

Aşa c-am părăsit mormântul meu de gheaţă
Ce-n urma-mi se topea scurgandu-se-n pământ,
Şi-am auzit apoi cum mă strigă la viaţă
O fată îmbrăcată într-un alb veşmânt.

Cu ochii-ntredeschişi o studiam atent
Şi pe măsură ce îi cercetam privirea
În mine se năştea un straniu sentiment,
Îmi innecam în ea cuvintele, uimirea..

Oricât era de-aproape, nu îmi păsa de moarte
Destul mi-a fost să gust din dulce'amara clipă
Şi singurul moment ce le-ntrecea pe toate
Din existenţa mea purtată pe-o arípă.


(mai jos este o repetiţie a Orianei)
Oriana - Metamorfoza

Doamna cu umbrela

În cimitirul Bellu, la figura 65, se află statuia Katalinei Boschott, sculptată de Raffaello Romanelli. Opera, comandată de un anonim, mai este cunoscută şi sub alte denumiri precum "doamna cu umbrelă" sau "doamna în alb". Nu am găsit multe detalii certe despre această doamnă. Se ştie în schimb că ar fi fost profesoară de limbi străine dar prefer să nu dau credibilitate tuturor zvonurilor precum cea că ar fi fost amanta lui Carol sau a lui George Assan. Sunt lucruri mai puţin clare decât indiciile lăsate în urma morţii ei. Mi-am luat, aşadar, o hartă a cimitirului şi un creion şi am pornit spre mormântul ei.

.Pe mormântul de granit roşu scria în franceză cu litere aurite: Cet animal de médecin ma tuée! Herkulesbad - Mehadia 11-12 Août 1906 ("Animalul ăsta de doctor m-a ucis! Băile Herculane - Mehadia 11-12 August 1906"). Literele aurite au fost furate după revoluţie rămânând doar urmele lor. Fraza mai sus menţionată indică fără reţinere persoana vinovată de moartea ei. În acest context, dacă statuia ar prinde viaţă, cel mai probabil ar arăta cu degetul către făptaş. Cum acest lucru nu se va întâmpla niciodată, am luat în considerare poziţia statuii, implicit a privirii ei. Am trasat pe hartă o linie de-a lungul acesteia şi m-am oprit la cavoul Profesorului Doctor Mina Minovici (fig. 52) oarecum uimit. În plus cele două personaje au fost contemporane. Katalina Boschott a murit în 1906, iar Dr. Mina Minovici a trăit între anii 1858-1933.

Concluzia la care am ajuns se desprinde foarte uşor din cele relatate. Un anonim a înregistrat mărturisirile Katalinei referitoare la viitoarea ei moarte. Posibil ca aceasta să-şi fi ţinut un jurnal secret. Personajul necunoscut a transformat informaţiile vitale în indicii menite să mustre vreme îndelungată pe cel ce, prin metode necunoscute, a ucis-o.

Coborare in mormant

Poteca asta o cunosc,
Copacii-i ştiu prea bine,
Dar cine-s cei ce stau aici
Uitându-se la mine?

Pe bănci se-aşează frigul
Din negură şi ceaţă,
Odihna mea pe-o bancă
Şi trupul meu de gheaţă.

Ascult un vals uitat
Al timpurilor mele,
Iar pleoapele îmi cad,
Le am atât de grele...

Poteca asta o cunosc,
O simt cu tot ce sunt,
Iar voi îmi umpleţi visul
Cu bulgări de pământ.

Minuni

Aş merge pe apă
Dacă aş vrea
Şi morţii să-nvie,
Să umble, să bea.

Umbla-voi pe mare
De mi-aş dori
Ca toţi să se scoale,
Bătrâni şi copii.

Aş face să cadă
Din cer dungi de foc
În marea cea moartă
Făr' de noroc.

Aş merge pe apă
Dacă aş vrea,
Dar cerul mă scapă
Şi marea mă ia.

Statuia unui inger

Iubeşte-mă de-i sta
La sânul meu a plânge.
Tu lăcrima, eu piatra,
Robia ce mă strânge.

Lipeşte-te de aripi
Şi smulge-le cu tine,
Căci în zadar vor sta
În vremea care vine.

Atinge-mă şi dă-mi
Căldura ta de om,
Că rece sunt de piatră
Sub umbra-acestui pom.

O, preafrumoasă fată
Cu melancolic chip,
Prefă-te tu în piatră
Cu suflet de nisip.

Şi viaţa ta să-mi dai,
Rămâi, nu te mai duce,
În piatra mea să stai
Îmbrăţişând o cruce.

Nunta pagana

Se-amestecă uriaşul mausoleu de piatră
Cu ramurile verzi plutind în vânt de vară,
Potecile-s umblate de câini flămânzi ce latră
Şi crucile-s popasuri pentru bătrâna cioară.

Din taină se ivesc, din umbrele sfioase,
Copii îngenuncheaţi cu aripile-ntinse;
Sub ochii lor în rugă e un mormânt de oase,
Străbuni încarceraţi cu ne-mplinite vise.

Pe băncile din lemn stau frunzele uscate
Adesea câte una mai pleacă dintre ele
Apoi un dans frenetic le prinde-n cerc pe toate
Unindu-se ca una, jucând ca nişte iele.

Copacul

M-apleacă vântul peste care
Nori adânci în grabnic zbor
Mă prind de mâini şi mi se pare
Că m-aruncă-n urma lor.

Mă-ndoaie săgetând în mine
Asprul şi tăiosul vânt
Sfârtecând ziua de mâine
În bucăţi ce nu mai sunt.

Mă ocolesc dihănii negre,
Fără glas în calea lor.
Unde-i praştia cu pietre,
Unde-i jocul ielelor?

Trec, se uită şi mă lasă
Nori adânci în grabnic zbor;
De mă clatin nu le pasă,
De trăiesc sau mor.

Noapte de iarna

Pe undeva prin taina nopţilor de iarnă
Pe-acolo mintea-mi zboară.
Aşternut de alb şi rece suflul meu
Să-nghete şi să moară.

Necontenit sub cerul alb de nea să stau
Pe undeva, oriunde
Căci rece-i timpul şi pe toţi
Curând ne va pătrunde.

Şi-aşa să plec pe străzi pustii şi negre
Fără nici un felinar
Când toate-n inimi par a fi
Focuri şi bucăţi de jar.

Clase umane

Din clasa oamenilor puternici distingem trei ramificaţii:

1. Spirituali-Materiali
2. Spirituali
3. Materiali-Spirituali

I.1. Spirituali-Materiali

Aceştia au un nivel ridicat al cunoaşterii şi controlării sinelui, fapt pentru care îşi permit dezvoltarea şi pe plan material. Această dezvoltare va fi folosită ca o prelungire a actului de caritate de care poate da dovadă. Sunt oameni care dau fără a cere ceva în schimb.
Îşi pot folosi carisma pentru a influenţa masele de oameni (cei slabi), dar niciodată în scopuri egoiste. Sunt buni conducători, iar lumea are nevoie de ei.

I.2. Spirituali

Ei sunt cei care trăiesc în medii ce nu necesită schimburi materiale. Natura le-a predat lecţii nepreţuite despre viaţă aceasta şi nu numai. Îi putem include în această categorie pe mulţi dintre budişti, şamani, călugări şi lista poate continua.

I.3. Materiali-Spirituali

Deşi îşi cunosc extraordinar de bine sinele şi declară că sunt stăpâni pe ei înşişi, aceşti oameni pun mai mult preţ pe împlinirea dorinţelor de ordin material. Sunt mai degrabă stăpânii oamenilor, dar niciodată stăpâni pe cele mai egoiste pofte ale lor. Pentru ei viaţa este aici şi acum. A nu profita de ea este o prostie.

II. Printre oamenii slabi îi găsim pe cei materiali, care nu au habar de vreo latură spirituală a vieţii. Ei pot fi uşor cumpăraţi cu lucruri materiale.
Mai sunt cei naivi, care cred că au atins un nivel spiritual înalt cu ajutorul unor falşi învăţători. Ei sunt la fel de ignoranţi şi necunoscători.

Inutilitate

Prostia este descrierea unei acţiuni inutile, lipsită de orice formă de justificare a propriei existenţe. Forţa care provoacă o asemenea acţiune poate aparţine unei fiinţe sau a cosmosului. La nivel social-uman, prostia e întruchipată de organele sau sistemele care au încetat să mai transmită între ele o informaţie generatoare a unei idei. Este asemeni unui picior care şi'a încetat functionabilitatea, deseori intrând în conflinct cu organele funcţionale. Acest membru din organismul uman e tocmai bun de amputat şi de nefolosit în nici o altă împrejurare sau circumstanţă.
Pe baza celor descrise comparativ afirm că singurul conflict real este cel dintre prezenţa lucrurilor inutile şi cele funcţionale care continuă să îşi ducă la bun sfârşit menirea. Lupta nu e conştientă de ambele părţi deoarece prostia inutilităţii nu e raţională şi e lipsită de motiv. În final se arată două triumfuri diferite prin mijlocul de dobândire:

I. Triumful inutilităţii

Întrucât ea nu are ce pierde, nu simte durere sau înfrângere, atacă involuntar resursele oponentului, al lucrului în uz. Cel din urmă simte pierdere sau durere după caz şi depune voit sau conştient efort în această bătălie. La urma urmei este singurul oponent care o face şi rareori supravieţuieşte cu mari daune şi pierderi de resurse în luptă pentru eliminarea "prostiei".

II. Triumful utilităţii

Acest triumf este mai degrabă o necesitate pentru ca viaţa şi mişcarea să continue. Absolut orice lucru inutil trebuie să piară pentru a face loc unuia util ori pentru a nu seca resursele învecinate.
Prin urmare acest triumf este un pas natural în mediul înconjurător.


Suicidul si inutililitatea

Sentimentul de suicid este un ultim avertisment dat de conştiinţa umană, în mesajul căruia se specifică epuizarea tuturor resurselor ce menţin în mişcare mecanismul organelor vitale ale sistemului psihic.
Cel mai mic pas, adică abandonarea căutării oricărei surse de energie poate duce la încetarea funcţiilor necesare supravieţuirii psihice, persoana în cauză simţind lipsa motivului de a trăi.
Conştientizarea inutilităţii reprezintă şansa de a alege refacerea funcţiilor vitale. A doua opţiune este de a hrăni sentimentul de inutilitate până ce aceasta îl va stăpâni pe om. Inutil, fără funcţie într-o lume aflată în continuă mişcare, persoana în cauză îşi va lua viaţa.