În ochii altora mă pierd
sub formă de uitare;
trebuia, în loc să-i cred,
să le cern pe mijloc sare
şi-apoi în lacrimile lor
tot chipul meu să fie,
mereu nemuritor
să mă dezvălui mie,
căci totu-i suferinţă,
dar eu, prin prisma ei,
cunosc a mea fiinţă-
universul fără zei.
