Vreme tarzie

Atins de trunchiul unui om
mă simt acum când cad
în negrele scăpări ce noi le vom
cutreiera cu drag.

Orbite prea adânci, ferestrele
deschid spre cerul larg
şi noaptea dă năvală cu tunete,
şi ploile se sparg.

Oh, de-ar fi glasul viorii
în vreme cum e asta,
un craniu şi toţi norii
îmi umplu iar fereastra.

Atins de crengile ciudate
îi simt copacului mâhnirea
şi negrele scăpări ce doar noi poate
le măsurăm cu firea.

Reverberatie

Te cunosc făptură caldă
Şi-ţi simt inima bătând,
Tu eşti steaua fără soartă
Care cade pe pământ.

Ţi-am întins un pumn de pietre
Printre oamenii ce dorm,
Tu coboară că ţi-e sete
Şi din stea te face om.

Ieri erai prea sus de mine
Şi prea rece ca să simţi,
Astăzi trupul tău mă ţine
Şi suntem mult prea fierbinţi.

Şi din noapte am făcut
Dulcea rază de lumina,
Tot ce-i vechi ni s-a părut
Mult mai nou şi fără vină.

Văd în ochii tăi pleiade
Dar şi cruntul meu destin,
Tu eşti steaua care cade
În adâncul cer senin.